Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni la România TV că șeful DSU Raed Arafat este folosit de liberali pentru a atenua „măsurile cele mai nepopulare”.

„Arafat culege ce a semănat. El a fost trimis la înaintare de cei de la PNL care aveau o dificultate de comunicare. S-au folosit de popularitatea lui Arafat ca să pledeze el pentru măsurile cele mai nepopulare și lucrurile astea se întorc împotriva lui. Care e logica închiderii teraselor după ora 23.00?”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat duminică seară, la România TV, că Raed Arafat „se spală pe mâini ca Pilat din Pont” în privința pericolului sanitar reprezentat de organizarea alegerilor locale în timpul epidemiei de coronavirus.

„Știți că eu întotdeauna vorbesc de bine de dl Arafat, dar se spală pe mâini de data asta, ca Pilat din Pont. Eu l-am întrebat de trei ori ‘Dl doctor, am înțeles ce ne ziceți, și vă înțeleg ca doctor, dar e vreo activitate mai rea pentru pandemia asta decât alegerile?’. ‘A, nu, aia e o decizie politică’. ‘Păi, Raed, nu te supăra, e decizie politică, dar spune-le’”, a declarat Victor Ponta.