Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a reacţionat prompt la anunţurile ministrului Cîţu din ultimele zile, despre situaţia economică.

Pentru că PNL susţine că lucrurile stau neaşteptat de bine, liderul ALDE cere Guvernului să aplice legea în vigoare şi să dea alocaţiile dublate pentru copii şi pensiile majorate de la 1 septembrie.

“Cine spune că nu primim și vești bune de la guvernanți??? Am văzut că zilele trecute ministrul Cîțu și PNL au ieșit cu 2 chestiuni tari de tot.

1) Că România a încasat mai mult în aprilie 2020 decât în aprilie 2019

2) Că România are o creștere de aproape 3% pe primul trimestru al anului 2020

În condițiile acestea, dacă totul e atât de bine și aceste cifre nu sunt doar gogoși propagandistice, nu văd ce motive ar avea Guvernul PNL să nu dea alocațiile mărite așa cum prevede legea sau să nu mărească pensiile, tot așa cum prevede legea.

P.S. Cei care au prins câte ceva din perioada comunistă își amintesc că atunci când venea vorba de țările capitaliste, la TV vedeam doar imagini apocaliptice: greve, oameni care dormeau pe stradă, nenorociri. Și atunci a început să circule butada: dacă la noi e atât de bine și la ei atât de rău, de ce la ei e atât de bine și la noi e atât de rău? Cam asta e și concluzia la propaganda PNL”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

Articolul precedentParlamentul a aprobat: Toți românii vor primi măști gratuite de la stat
Articolul următor”Democrația românească în derivă”. Moțiune simplă depusă împotriva ministrului de interne