La inițiativa UDMR Senatul a completat astăzi propunerea Guvernului care prevedea acordarea unui stimulent de risc, în valoare de 2.500 de lei, pentru medicii aflați în linia întâi în combaterea epidemiei. Potrivit completării adoptate, de acest stimulent vor beneficia și medicii de familie, se arată într-un comunicat de presă.

„ Medicii de familie sunt implicați în această luptă, stimulentul trebuie să îi vizeze și pe ei”, a subliniat senatorul UDMR, László Attila, președintele Comisiei pentru Sănătate a Senatului.

Propunerea inițiată de UDMR a fost susținută în plen de toate partidele parlamentare, urmând să intre în vigoare după votul din Camera Deputaților și promulgarea de către șeful statului.

Articolul precedentNoica Nicolai: Ce face Orban acum este doar o manevră de a pune presiune pe judecătorii CCR
Articolul următorVarujan Vosganian: România pare a fi economia cea mai afectată din Uniunea Europeană