Consultantul politic Miron Mitrea, invitat permanent în emisiunea Culisele Puterii, la Realitatea PLUS, a vorbit, duminică, despre revenirea în politică a lui Gabriel Oprea – președintele UNPR și al Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”. Acesta este de acord cu președintele UNPR, care spune că Guvernul trebuie să ia măsuri clare în contextul crizelor actuale cu care se confruntă românii, dar și cu faptul că susține drepturile salariale ale polițiștilor și militarilor, mai ales în contextul războiului de la graniță.

„Nu îmi place chestiunea cu pensii speciale, dar discutăm politic. Se vorbește despre pensii speciale și se pun la un loc indemnizații de vârstă care se plătesc în anumite meserii, pensii ocupaționale și altele care vin suplimentar în afara celor care sunt bazate pe contributivitate. La noi se exagereează. În justiție sunt mari pensiile magistraților, dar nu sunt speciale, așa se calculează. Un cetățean care se face magistrat și intră cu examene grele pune în balanță când ia decizia să facă acele eforturi și pensia foarte mare. Absolut, da, trebuie să existe o limită de vârstă, dă-le avantaje… pensiile ocupaționale și de serviciu există peste tot în lume, în UE sunt cele mai multe.

Există și așa o criză în justiție, sunt dosare nerezolvate și o criză pe care nu am reușit să o gestionăm. Va fi un război în justiție. Se vede cu ochiul liber.

Sunt de acord cu ce spune Gabi Oprea și mă bucur că a reapărut. Eu îl cunosc, am lucrat cu el, e un om de cuvânt, un politician de cuvânt. Îmi e simpatic. Nu știu cât poate să intre el din nou în primele rânduri. Nu vreau să vorbesc despre dosar, este o mizerie ce s-a întâmplat. Bine că s-au rezolvat lucrurile”, a spus Miron Mitrea.

„În momentul în care ai război la graniță, Gabi are dreptate, bravo Găbiță, principala sarcină a Guvernului este să țină războiul în afara granițelor. După aceea să asigure energie și mâncare acestei țări. Și prețuri corespunzătoare. Nu trebui să-i dăm altă sarcină principală.

România nu participă, dar într-un fel sau altul îi sprijinim cu toții pe ucraineni. Suntem de partea Ucrainei și îi sprijinim cât putem”, a mai spus Miron Mitrea.

Declarațiile vin în contextul în care președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României anunță că vrea să ia parte la coaliția de guvernare PNL-PSD. Gabriel Oprea susține că politicienii ar trebui să dea cu pumnul în masă pentru interesele țării, mai ales când vine vorba de intrarea României în Schengen. Mai mult decât atât, guvernul ar trebui să ia măsuri clare pentru actuala criză, iar drepturile polițiștilor și militarilor ar trebui respectate mai ales în contextul războiului de la graniță. 

Articolul precedentȘoșoacă și Severin, sărbătoare la Ambasada Rusiei. Valeri Kuzmin, discurs halucinant
Articolul următorVenituri uriașe pentru pensionarii speciali care lucrează în ministere – Culisele Statului Paralel