Împreună cu ei şi pentru ei, am decis că una dintre priorităţile candidaţilor noştri va fi dezvoltarea antreprenoriatul în rândul tinerilor din Bihor. Am să propun tuturor UAT-urilor, inclusiv Primăriei Oradea, să ofere facilități fiscale tinerilor absolvenți.

Acest privilegiu trebuie sa fie echitabil, dar fără a favoriza doar anumite domenii, cum este acela de IT. Toate domeniile sunt importante. Prin aceste facilități, sperăm să oferim oportunitatea specialiștilor să rămână sau să revină acasă. Vom promova intraprenoriatului atât în mediul urban, cât și în rural. Cetățenii să poată iniţia și chiar să îşi asume proiecte pentru comunităţile lor, finanţate prin UAT-uri, care vor fi susţinute de candidaţii ALDE. Propunem crearea unor incubatoare de afaceri în toate municipiile din judet. Pentru sprijinirea proiectului, vom creea un birou de coordonare şi consultare, în colaborare cu biroul de promovare a producătorilor, prin proiectul “Produs în Bihor”.

În parteneriat cu Primăriile din judet, vom dezvolta şi moderniza pieţele agro-alimentare, facilitând în acest fel deschiderea pieţei pentru producătorii locali, tineri şi nu numai. Propunem, de asemenea, amenajarea unor zone specifice fiecărei regiuni a județului în piețele orădene. Vom găsi soluţii şi pentru a facilita stabilirea tinerilor în mediul rural, asigurându-le toate serviciile publice necesare. Infrastructură, creşe, grădiniţe, şcoli dar şi servicii medicale. Principala problemă pentru locuitorii din mediul rural este lipsa medicilor de familie. De aceea, în parteneriat cu primăriile, vom identifica şi vom asigura locuințe de serviciu pentru medicii de familie din mediul rural.

Sursa: Realitatea Din ALDE

Articolul precedentCălin Popescu Tăriceanu, dezvăluire despre Nicușor Dan: ”Uite, vreau să fac un bloc și nu vreau să mă blocheze”
Articolul următorComitetului Național pentru Situații de Urgență, decizie de ultimă oră privind cursurile elevilor de alegerile locale