Senatul dezbate astăzi alocarea de bani pentru farmacii și cabinete medicale
Senatul se reuneşte, marţi, în plen, pe ordinea de zi fiind inclus, pentru dezbatere şi vot, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul prin care se acordă cabinetelor medicale şi farmaciilor aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate 5.000 lei lunar, de la bugetul de stat, pentru materiale de protecţie.
ALDE: „Ca să evite moțiunea de cenzură, guvernul Iohannis-Orban pregătește prelungirea stării de alertă!”
Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu acuză Guvernul Orban că pregătește prelungirea Stării de Alertă, după data de 15 iunie, pentru a evita o moțiune de cenzură în Parlament.
ALDE Sibiu: De ce luaţi banii pe testele COVID?
ALDE SIBIU doreşte să atragă atenţia autorităţilor locale şi centrale că nu este normal ca în plină pandemie, instituţii medicale publice să ceară bani pentru testarea COVID. În judeţul Sibiu, Spitalul de Pediatrie şi Spitalul Militar fac teste contra cost cu 280 de lei.
Ordinul privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat în Monitorul Oficial
În Monitorul Oficial al României, partea I a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne nr. 874/ 81/ 22 mai privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV- 2 pe durata stării de alertă.
Ion Voicu Valentin, ALDE: „Testăm pentru București” este un proiect prin intermediul căruia 11.000...
Ion Voicu Valentin, ALDE: „Testăm pentru București” este un proiect prin intermediul căruia 11.000 de bucureșteni vor fi testați